Viața pe o insulă, departe de orice înseamnă tehnologie

Nu e banc și nici exercițiu de imaginație. Este experiența trăită de Anca Surdu (alături de alți concurenți Exatlon), in Republica Dominicană. Multiplă campioană mondială şi europeană la gimnastică aerobică, cu peste 50 de medalii acumulate, a avut nevoie, de această dată, și de un alt gen de antrenament: "M-am antrenat psihic pentru că era singura soluție!"

Exatlon România este varianta românească a Survivor Turkey, derivat din celebrul reality show Survivor. De la încercări fizice într-un mediu aproape neprilenic, la anduranță psihică pe toată durata competiției, programul implică renunțarea la tot ce înseamnă tehnologie și viața omului modern. Fără telefon, tabletă, computer, rețele de socializare, muzică, aparat foto… niciun device nu este permis pe durata reality show-ului.

Ne-am imaginat vreodată, vreunul dintre noi, ce se va întâmpla dacă mâine nu ar mai exista internet? Dacă nu am mai avea acces la tot ceea ce acum tehnologia modernă ne permite? Închideți un minut ochii și încercați să vă imaginați, doar. Cărui dispozitiv, aplicație, joc i-ați simți cel mai mult lipsa?
Ei bine, pentru Anca Surdu nu a fost nevoie să se întrebe. Este exact ce a trăit pe durata competiției. Viața fără aproape nimic.

Povestea Ancăi a fost urmărită de mii de telespectatori, cunoscuți, prieteni și familie, dornici să afel cum se va descurca frumoasa constănțeancă într-o asemenea încercare. Deși pare fragilă, a dovedit o rezistență demnă de admirat, pentru că multe i-au stat împotrivă, de la mediul înconjurător până la ieșirea efectivă din comoditatea secolului XXI.

Iar pentru toate acestea, nici măcar nu a avut prea mult timp să se pregătească, pentru timpul între înscriere și întâlnirea cu probele nu a fost deloc lung.
Exact din acest motiv, spune ea, s-a gandit ceva vreme cand i s-a făcut propunerea.

”Nu am avut timp să mă pregătesc cu nimic, am încercat doar să las totul cât mai în ordine acasă. Știam cât de cât ce mă aștepta, dar până nu am simțit pe pielea mea, tratam totul cu destulă superficialitate. Știam, theoretic, ce însemna cotețul, dar nu luasem în calcul că este posibil să treacă șobolani pe acolo”, spune ea, acum amuzată.

Cu siguranță, toată experiența în sine a fost o adevărată provocare, fiecare traseu abordat și fiecare test personal sau de grup , dar în același timp, fiecare săptămână petrecută acolo era un câștig și un motiv de bucurie tocmai pentru că reușea să depășească obstacolele apărute.

Dificultățile nu au constat însă numai în trecerea feluritelor probe, ci și în multe renunțări. În primul rând la confortul dat de o serie de produse personale de îngrijire, multe piese de îmbrăcăminte și toate dispozitivele electronice.

”Am avut la dispoziție doar pasta de dinți, crema de protecție solară, săpun și lamă de ras. Ulterior am primit penseta, o ungheră și o oglinjoară. În rucsac aveam câteva tricouri, pantaloni, costum de baie, lenjerie intimă și șosete. Atât. Într-un fel, viața acolo este foarte simplă, fără griji. Cât eram acolo chiar am încercat să mă bucur de faptul că am posibilitatea să trăiesc atât de simplu. Pe de o parte, este minunat să ai atât de puține lucruri, te bucuri la maximum de ele și parcă totul capătă alt sens. Chiar e o altă realitate!”

Când pleci într-o astfel de aventură, nu-ți lipsesc însă doar obiceiurile și lucrurile personale, îți lipsesc, mai ales când ți-e greu, oamenii dragi, pe care te bazezi fără să îți dai seama măcar cât de mult. Exact asta a simțit și Anca: ”Mi-au lipsit teribil familia, iubitul, cei dragi… cu faptul că nu știu nimic din ce este acasă m-am luptat cel mai mult!” 

De altfel, nici nu realizăm cât de ancorați suntem în niște obișnuințe ale lumii moderne și deja ultra tehnice în care trăim, iar ideea că brusc, de mâine, nu mai putem comunica măcar la telefon cu cei apropiați, ni se pare de necrezut. Asta a fost, de altfel, una dintre realitățile crude cu care s-a confruntat Anca. Pentru că tehnologia nu este un concept abstract, este un mijloc ce ne face viața mult mai ușoară. În același timp, însă, lipsa acesteia ne face să redescoperim lucruri uitate, dacă nu neapărat pierdute. 

”Viața fără tehnologie devine deodată viață cu atât de multe lucruri care trec neobservate în mod normal… Cred că este ceva de care toți avem nevoie din când în când. Evident că, dacă aș face un clasament, cel mai mult mi-a lipsit telefonul. Pentru că acolo este tot, de la comunicare, la muzică!

Legat de telefon, este și o parte puțin amuzantă. După atâta timp departe de tehnologie, când am ieșit din concurs am realizat că mi-am uitat codul telefonului. Așadar am așteptat până să ajung în România să pot avea acces la el. Când l-am deschis nu m-a prea atras câteva zile… aveam tendința să îl uit acasă. Totuși, am redevenit rapid activă pe rețelele de socializare și pe mail…”

Chiar și așa, privind în urmă, cu toate lipsurile și restricțiile îndurate, Anca spune că dacă ar fi avut acces la telefon, un mic computer în sine, în zilele noastre, experiența Exatlonului nu ar mai fi fost aceeași, la fel de bogată, interesantă și intensă. Ar fi fost ca o ancoră în lumea de care încercai să de depărtezi ca să poți trăi alte experiențe. 

Întoarsă acasă după o astfel de aventură, la familie, prieteni și micile plăceri ale vieții, Anca spune râzând: ”primul lucru pe care l-am făcut, am mâncat prăjituri! Când mi-am primit bagajul, mi-am scos aproape toate hainele și le-am probat, pentru că îmi era dor. Și, da, dacă aș pleca mâine într-o altă ventură de acest gen, dar aș putea să îmi iau orice în bagaj, într-o anumită limită de kilograme, nu aș renunța la șampon, placa de păr și periuța electrică de dinți!