
Care sunt telefoanele ce pot fi încărcate wireless?
Sunt periuţe de dinţi care se încarcă astăzi wireless, de ce nu un telefon mobil? Gândiți-vă cât timp stă telefonul aşezat pe birou, la serviciu sau acasă şi vă treziţi pur şi simplu, la un moment dat, că este descărcat sau că, deşi intenţionaţi, aţi uitat să îl conectaţi la priză.
Aşa cum există deja din 2014 în România "copaci digitali" cu internet wireless, de ce nu ar exista, în viitorul apropiat, birouri dotate cu sistem integrat de încărcare prin inducţie. Cu siguranţă, suntem doar la un pas distanţă de acest viitor.
Încărcarea wireless a dispozitivelor mobile este o realitate de câţiva ani, deja, însă nu are o aşa de mare extindere în implementare cum poate şi-ar dori unii.
Termenul wireless charging este folosit în multe contexte, de şi mai multe firme sau publicaţii, însă nu trebuie înţeles ad literam. Acesta se referă, de fapt, la încărcare prin inducţie.
În momentul de faţă, sistemul Qi este dominant în piaţa aşa-ziselor încărcătoare wireless, însă atât WPC cât şi AirFuel Alliance au astfel de dispozitive dezvoltate. Totuşi, Qi wireless charging a devenit o expresie la modă în industria telefoanelor mobile, mai ales acum, după ce Apple a adăugat tehnologia noilor sale iPhone.
Oricare ar fi producătorul, în esenţă este vorba de un dispozitiv de transfer al energiei electrice la o distanţă de până la 4cm, nu cum şi-ar putea imagina cineva, că dispozitivul mobil nu va fi conectat la priză. Chiar dacă nu direct, acesta este conectat la priză, dar prin inetrmediul unui charging pad. Aşadar, tu vei aşeza telefonul pe platforma de încărcare și, fără să fie nevoie de nici un fir, telefonul se va încărca. Mai lent, ce-i drept, puterea transmisă în acest mod nefiind mare.
Dacă telefonul tău este compatibil cu tehnologia de încărcare prin inducţie, tot ce ai de făcut este să achiziţionezi o platformă. Legat de propriile telefoane, Apple a anunţat că iPhone 8, iPhone 8 Plus şi iPhone X sunt compatibile cu toate încărcătoarele Qi "certificate". Având în vedere sublinierea făcută în timpul lansării dispozitivelor, este clar că terminalele iPhone nu vor funcţiona cu unele încărcătoare mai ieftine.
Odată această sceastă situaţie lămurită, mai rămâne de văzut care sunt, de fapt, telefoanele care suportă încarcare wireless. Vestea bună este că toate marile companii producătoare au dispozitive mobile ce suportă încărcarea wireless din fabricaţie, altele pot folosi adaptoare pentru ca aceasta să fie posibile.
Cu sistem Qi încorporat sunt:
- iPhone 8, iPhone 8 Plus şi iPhone X
- Samsung Galaxy: S8, S8+, S7, S7 Edge, Note 5, S6, S6 Edge
- Microsoft Lumia: 1520, 1020, 930, 929, 928, 920
- Google Nexus: 4, 5, 6, 7 (2013)
- BlackBerry: Priv
Pentru cei care și-ar dori sistemul de încărcare wireless, dar nu au un smartphone cu sistemul încorporat, există soluții. Mai exact, adaptoare compatibile cu mai multe tipuri de telefon, care vor permite, ulterior, încărcarea wireless a smartphone-ului. Totuși, doar anumite telefoane suportă chiar și acest adaptor. Mai exact, următoarele:
- Apple: iPhone 7, 7 plus, iPhone SE, iPhone 6S, iPhone 6S plus, iPhone 5S
- Samsung Galaxy: S5, S4, S3, Galaxy Note 3, Galaxy Note 2
- Microsoft: Lumia 930, Lumia 925 şi Lumia 830
- Sony: Xperia Z3, Xperia Z2, Xperia Z
În concluzie, dacă dispui de un telefon cu sistem de încărcare prin inducție încorporat, nu mai trebuie să faci altceva decât să cumperi platform necesară. Dacă, totuși nu ai decât un telefon ce suportă un adaptor, îl cumperi întâi pe acesta, înainte de a lua charger pad-ul. Dacă nu ai nici una, nici alta, este bine să îți reconsideri opțiunile.
De ce ai nevoie de un încărcător wireless? De ce nu?! Tehnologia nu bate pasul pe loc și nu strică să încercăm să ținem ritmul. Beneficiile sunt multiple și, oricum, e cool sa fii în trend. După care s-ar putea să constatăm că ne simțim bine conectați la realitatea secolului XXI, chiar dacă unele dispositive acum 10 ani păreau desprinse din filmele SF de anticipație.